marți, 8 decembrie 2020

Cornulețe fragede, cu borș și untură

Cornulețe fragede, cu borș și untură



Ingrediente necesare:

  • 620-650 g făină
  • 250 g untură solidă
  • 25 g drojdie
  • 250 ml borș
  • 1 linguriță zahăr
  • 1 lingură esență de vanilie
  • 1/4 linguriță sare

Ingrediente necesare pentru umplutură: 350 g rahat

Deasupra: Zahăr pudră

Mod de preparare:

Punem drojdia într-un bol mic, adăugăm 1 linguriță de zahăr și amestecăm foarte bine apoi o lăsăm deoparte să se lichefieze.
Într-un bol mare, punem untura, esența, sarea și borșul. Amestecăm cu o lingură apoi adăugăm drojdia.
Începem să încorporăm treptat și făina și amestecăm până obținem un aluat nu prea tare și nelipicios.
Avem grijă însă să nu frământăm prea mult aluatul!
Îl acoperim cu un prosop curat de bucătărie și îl dăm la frigider pentru 15-20 de minute.

Între timp, tăiem rahatul în fâșii și încingem cuptorul la 180 de grade Celsius.
Scoatem aluatul din frigider și rupem câte o bucată, cam de 150 de grame, restul îl punem înapoi la frigider până întindem următoarea foaie, dându-i formă de sferă.
Presărăm un pic de făină pe suprafața de lucru și întindem bucata de aluat într-o foaie foarte subțire și rotundă, cu diametrul de 30 cm,

Tăiem apoi foaia în 16 triunghiuri cât mai egale. La baza triunghiurilor punem rahatul tăiat, apoi rulăm.
Așezăm cornulețele astfel obținute în tava neunsă, lăsând o distanță potrivită între ele, luând în considerare că vor crește un pic la copt.

Dăm tava la cuptorul preîncălzit și coacem timp de 20-25 de minute, până cornulețele încep să se rumenească ușor.
Imediat ce le scoatem din cuptor, le și dăm prin zahăr pudră.


pentru cornulete de post cu bors